Cel puţin 50 de soldaţi au fost ucişi vineri în Afganistan după ce o bază militară din nordul ţării a fost luată cu asalt de militanţi talibani, potrivit stiripesurse.ro.
Militanţii talibani, care purtau uniforme militare afgane, au descins la baza situată la câţiva kilometri de oraşul Mazar-e-Sharif cu trei vehicule militare şi au lansat o rachetă în direcţia intrării în bază. După aceea, talibanii au atacat o moschee din interiorul bazei unde militarii luau parte la rugăciunile de vineri, pentru ca apoi să ia în vizor alte obiective din incintă.
Este al doilea atac de amploare asupra unui obiectiv militar securizat petrecut în ultimele luni în Afganistan. La începutul lui martie, 49 de persoane au murit şi 76 au fost rănite după ce militanţi ai Statului Islamic au atacat un spital militar din Kabul.